Transcriere acte de stare civilă

INFORMAȚII GENERALE

Pentru a produce efecte juridice și a fi recunoscute oficial în România, certificatele/extrasele de stare civilă/extrasele multilingve ale actelor de stare civilă eliberate de autorităţile străine trebuie transcrise în registrele de stare civilă române.

Cetăţenii români aflaţi în străinătate pot solicita transcrierea certificatelor, extraselor de stare civilă sau extraselor multilingve ale actelor de stare civilă eliberate de autorităţile străine, în registrele de stare civilă române de la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României în statul în care actele sau faptele de stare civilă s-au produs şi dacă s-au înregistrat în prealabil la autoritatea locală competentă; transcrierea se face cu aprobarea şefilor misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare, iar refuzul acestora se motivează.

Actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite în străinătate la autorităţile locale competente, se transcriu, obligatoriu, la cererea persoanei îndreptăţite potrivit legii, formulată în termen de 6 luni de la înregistrarea actului sau faptului de stare civilă la autorităţile străine, respectiv de la data dobândirii/redobândirii cetăţeniei române.

Cererile de transcriere se soluţionează de către S.P.C.L.E.P./primăria unităţii administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu/ultimul domiciliu avut în România al titularului sau al solicitantului, după caz, cu aprobarea primarului şi cu avizul conform al şefului S.P.C.J.E.P./S.P.C.L.E.P. al sectorului municipiului Bucureşti.

Cererile de transcriere privind cetăţenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România, cu excepţia celor care au redobândit cetăţenia română sau cărora li s-a acordat cetăţenia română, în temeiul prevederilor art. 10 şi 11 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se soluţionează cu aprobarea primarului sectorului 1 al municipiului Bucureşti şi cu avizul conform al şefului D.S.C. – Sector 1.

Cererile de transcriere se pot depune la oricare S.P.C.L.E.P./primărie din cadrul unităţii administrativ-teritoriale care va transmite dosarul electronic ofiţerului de stare civilă competent.

Transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetăţenii care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română în temeiul prevederilor art.10 şi 11 din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care nu au avut niciodată domiciliul în România se face în termen de 60 de zile de la depunerea cererii, după cum urmează:   

  1. cu aprobarea primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti şi cu avizul conform al şefilor serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ale sectoarelor municipiului Bucureşti;
  2. cu aprobarea primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ şi cu avizul conform al şefilor serviciilor publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor.

Persoanele care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română şi care au/au avut domiciliul în România depun cererea de transcriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă la Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor/primăria unităţii administrativ-teritoriale pe raza căruia/căreia se află:

  1. ultimul loc de domiciliu avut în ţară, înainte de pierderea cetăţeniei române;
  2. adresa imobilului în care a locuit înainte de dobândirea cetăţeniei române, înscrisă în documentul eliberat de structura pentru imigrări;
  3. domiciliul stabilit după redobândirea cetăţeniei române în temeiul prevederilor 10 şi 11 din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; în cazul în care persoanele deţin paşaport în care este menţionat domiciliul din străinătate, competenţa aparţine Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti.

Dacă titularul a decedat înainte de transcrierea în registrele de stare civilă române a certificatului de naştere, ofiţerul de stare civilă competent poate transcrie în registrele de stare civilă, din oficiu, cu titlu gratuit, certificatele de naştere eliberate de autorităţile străine, la sesizarea ofiţerului de stare civilă competent să transcrie certificatul de deces. În situaţia în care acesta din urmă este competent să transcrie şi certificatul de naştere, procedează mai întâi la transcrierea certificatului de naştere şi ulterior transcrie certificatul de deces.

Transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetăţenii care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română se face în termen de 90 de zile de la depunerea cererii, cu aprobarea şefilor misiunilor diplomatice ori ai oficiilor consulare de carieră ale României, acreditate să exercite funcţii consulare în statul în care actele sau faptele de stare civilă s-au produs şi s-au înregistrat în prealabil la autoritatea locală competentă.

Cererile de transcriere se fac în nume propriu sau prin împuternicit cu procură specială, cu excepţia celor privind cetăţenii români care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română.

Pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani, transcrierea se solicită de unul dintre părinţi, tutore sau, după caz, de reprezentantul legal, în nume propriu ori prin împuternicit cu procură specială; minorii care au împlinit vârsta de 14 ani solicită transcrierea în nume propriu, asistaţi de unul dintre părinţi, tutore sau, după caz, de reprezentantul legal, ori prin împuternicit cu procură specială. Dacă părinţii au domicilii diferite în ţară, competenţa privind transcrierea aparţine oricărui/oricărei din cele două S.P.C.L.E.P. sau primării pe raza cărora au domiciliul părinţii minorului.

Pentru cetăţenii români care nu au împlinit vârsta de 18 ani, ai căror părinţi au domiciliul în străinătate, cererea de transcriere se soluţionează de S.P.C.L.E.P. sau primăria ultimului loc de domiciliu avut de părinţi în România, iar în cazul în care au avut domicilii diferite, de S.P.C.L.E.P. sau primăria de la ultimul domiciliu al unuia dintre părinţi.

Pentru cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, ai căror părinţi au avut domiciliul în România pe perioada minorităţii, cererea se soluţionează de S.P.C.L.E.P. sau primăria unităţii administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu al părinţilor, iar dacă nu au avut domiciliul în România sau titularul se legitimează cu document eliberat de autorităţile străine, de D.S.C. – Sector 1.

În cazul transcrierii certificatului/extrasului de căsătorie/extrasului multilingv al actului de căsătorie, cererea se soluţionează de S.P.C.L.E.P. sau primăria unităţii administrativ-teritoriale de la domiciliul comun al soţilor, iar dacă soţii au domicilii diferite în ţară, la oricare dintre cele două S.P.C.L.E.P. sau primării pe raza cărora aceştia îşi au domiciliul.

În cazul transcrierii certificatului/extrasului de deces/extrasului multilingv al actului de deces, cererea se soluţionează fie de S.P.C.L.E.P. sau primăria unităţii administrativ-teritoriale a locului de domiciliu al solicitantului, fie de S.P.C.L.E.P. sau primăria ultimului domiciliu avut în ţară de către persoana decedată; în cazul solicitanţilor cu statut de cetăţean român cu domiciliul în străinătate, cererea se poate soluţiona de S.P.C.L.E.P. sau primăria de la ultimul domiciliu avut în ţară de către decedat.

Persoanele care dobândesc cetăţenia română şi fac dovada domiciliului în România cu permis de şedere pe termen lung eliberat de I.G.I. sau cartea de rezidenţă permanentă pentru membrii de familie depun cerere de transcriere la S.P.C.L.E.P. sau primăria unităţii administrativ-teritoriale a locului de domiciliu, potrivit datelor înscrise în permisul de şedere/cartea de rezidenţă permanentă pentru membrii de familie.

Pentru copiii cetăţeni români născuţi în străinătate faţă de care s-a dispus o măsură de protecţie specială, în condiţiile Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ai căror părinţi nu solicită transcrierea certificatului/extrasului de naştere/extrasului multilingv al actului de naştere, acesta se transcrie la cererea D.G.A.S.P.C.

Căsătoriile încheiate în străinătate şi desfăcute prin divorţ se înregistrează numai prin menţiune pe marginea actului de naştere, iar cele încetate prin decesul unuia dintre soţi se înregistrează fie prin transcriere, fie prin menţiune pe marginea actului de naştere.

Cetăţenii ale căror acte de stare civilă au fost înregistrate în localităţi care au aparţinut României, iar în prezent se găsesc pe teritoriul altor state pot solicita, potrivit legii, întocmirea actelor de stare civilă la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale pe raza căruia/căreia îşi au domiciliul, pe baza extrasului de pe actul de stare civilă ce se găseşte în păstrarea serviciilor judeţene ale Arhivelor Naţionale/Serviciului Municipiului Bucureşti al Arhivelor Naţionale. Transcrierea extraselor se face cu aprobarea primarului şi avizul conform al instituţiei competente, respectiv D.S.C. – Sector 1, S.P.C.J.E.P./S.P.C.L.E.P. al sectorului municipiului Bucureşti, după caz.

Certificatele de naştere/extrasele de naştere/extrasele multilingve ale actelor de naştere emise de autorităţile străine, prin care s-a stabilit o altă filiaţie decât cea prevăzută de legea română, se transcriu în registrele de stare civilă cu aplicarea dispoziţiilor art.414 alin.(1) şi art.449 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul transcrierii certificatelor, extraselor de stare civilă şi extraselor multilingve ale actelor de stare civilă procurate din străinătate fără avizul conform al D.S.C. – Sector 1, S.P.C.J.E.P./S.P.C.L.E.P. al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, şi fără aprobarea primarului, actele de stare civilă întocmite sunt nule de drept. Nulitatea se constată de instanţa competentă care poate fi sesizată de orice instituţie/autoritate sau persoană interesată.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Comment

Name

Email

Url